S-a născut în 1987, în Bucureşti. Este student în anul al II-lea la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC) din cadrul Universităţii din Bucureşti.
Conduce revista ARCAD@, este colaborator la Jurnalul Naţional, secţiunea Cultură Mass-Media. Activează pe mai multe site-uri literare. Publică poezie, proză scurtă, eseistică şi cronică literară. Participă la numeroase manifestări ştiinţifice, conferinţe.
A publicat volumele: Despre Om şi Tao, Insomnii, Cioburi în noapte.
E prezent în numeroase antologii, printre care şi cele de haiku:
sfidând soarele –
pe asfaltul fierbinte
un cub de gheaţă
Locul II iulie 2007 ROMANIAN KUKAI
puiul curios –
caută adevărul
în câine
copilărie –
zăpada scrâşneşte
încă o dată
fără regrete –
iepurele salută
primăvara
om aşteptând –
porţie dublă de cartofi
mult sos
dimineaţa,
turişti plecând spre munte –
ursul ştie deja
o frunză verde –
ascunşi în spatele ei
doi ochi cu aripi
statuia albă –
pădurea se întinde
nepăsător
priveşte –
chiar şi balenele
se joacă
dimineaţă –
oceanul răsare
dintre nori
pune-ţi ochelarii –
pietrele devin
din ce în ce mai mici
vară fierbinte –
soarele construieşte
castele de nisip
dimineaţă –
vulturul în faţa
orizontului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu