Pseudonim literar:Elia David
Născută pe 11 ianuarie 1970, absolventă a Facultăţii de Medicină “Ovidius”, Constanta – promoţia 1996, În prezent medic psihiatru. Căsătorită, două fetiţe.

Activitate literară: menţiune la Concursul de traduceri din opera Iuliei Haşdeu (1991), participare şi premiul III la Prima Tabără de Creaţie Naţională Studenţească – Piteşti (1993), realizator emisiuni Radio Sky – Constanţa (1994-1995), redactor revista “Hipocrate” a Fac. de Medicină “Ovidius” , Constanţa (1995-1996), colaborări ocazionale în cadrul emisiunilor “Declaraţii de iubire” (Radiodifuziunea Română – Radio România Cultural) (1998-2000) şi “Capricii de seară” (Radio Mix – Constanţa (1999-2001).
Activează în cadrul atelierelor de creaţie virtuale (Agonia, Europeea, Hermeneia - 2003-2008) în principal literatură pentru copii, poezie de inspiraţie niponă (preferă senryu şi poemul într-un vers).
Versuri publicate în Revista “Examene” (1999 -2001), “Cafeneaua Literară” (Piteşti, 2006), “Haiku” (2007)
ce-i dincolo de
de aripa libelulei?
aproape totul
Locul III octombrie 2007 ROMANIAN KUKAI
soare-n asfinţit –
toată lumina cade
pe o gutuie
întins în luntre –
pe-aceeaşi undă cu o
floare de lotus
şiruri de cocori –
pentru ei a pleca e
atât de uşor
ugere pline –
pe botul viţelului
ploaia de vară
jucând şotronul
pe aleea pustie -
ultima frunză
bătrân în toiag
pe treapta bisericii –
el şi Dumnezeu
crinul pe masă
musca pe monitor –
scriind tanrenga
piei de găină -
raza de soare cade
în carul cu fân
primul ciripit –
are Cineva grijă
s-aud că sunt treaz
papuci la
niciodată nu rămân
singur acasă
şezând turceşte –
curios cât de bine
semăn cu Buddha
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu